in

Despre adulti si maturizare

Part I

Sunt afundata intr-o realitate obscura si simt greutatea maturitatii apasanfu-mi constiinta. Vreau sa fiu din nou un copil. Vreau sa visez si sa visez. Oare 20 de ani e chiar varsta maturitatii?? Oare chiar azi, in aceste minute coloana vertebrala a eului meu sufera modificarile departarii de copilarie? In fiecare dimineata simt asta. Simptomele sunt subtile,mintindu-te ca inca sunt tanar, fara responsabilitati si probleme,insa trezitul la 7 dimineata, cafeaua bauta in fuga pe drum, nelipsita pierdere a autobuzului cat si intarzierile zilnice la job, certurile cu colegii, moralele tinute de sefi, tristetea si dezamagirea cu care ma intorc spre casa sau chiar noptile lungi in care ma chinui sa adorm gandindu-ma ca am de platit facturi, chirie, nu mai am bani de mancare, am ramas fara gel de dus si deodorant, toate acestea sunt semne ale maturizarii fortate si  neintelese. Am pornit din inconstienta pe acest drum, gandindu-ma sa fac  un ban de Vama. Aveam timp , dar nu aveam bani. Acum nu am nici timp si nici bani. Raportarea la maturitate imi era vaga, nu stiam in ce consta responsabilitatea, nu intelegeam de ce adultii sunt asa stresati si obositi, de ce nu mai detin energie pentru plimbari si escapade, de ce,de ce,de ce??

Deseori ma intreb daca ^a fi adult^ inseamna ati mecaniza si robotiza totodata viata. A pune primordial banii si munca, ati da ultima farama de timp si energie pentru a putea castiga acel 200% (in plus peste program), a renunta la vacante si concedii pentru a putea rezolva treburile necesare casei si familiei. E asa greu sa fii adult.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0

Comments

comments