in

Ce rol au jucăriile în dezvoltarea celor mici?

Ce rol au jucăriile în dezvoltarea celor mici?

Copii mici descoperă lumea din jurul lor prin joacă și jucării. În acest mod, ei își dezvoltă abilități importante de care profită mai târziu în viață. Jucăriile le dau posibilitatea să intre în rulul adulților și să se prefacă doctori, asistente, profesori sau chiar părinți. De asemenea, preferințele timpurii ale copiilor pentru anumite jucări pot da părinților un indiciu cu privire la calea pe care aceștia o vor urma în viață. De aceea este foarte important ca la orice etapă a dezvoltării, să alegem pentru copiii noștri doar jucării care să le influențeze în mod pozitiv comportamentul și să-i ajute să deprindă diferite abilități.

5 Idei de cadouri bebeluși care stimulează creativitatea și imaginația copilului tău

Joaca devine parte din rutina copiilor mici la puțin timp după ce aceștia se nasc:

  • Până la vârsta de trei luni beblușii observă jucăriile din jurul lor și încearcă fără succes să le apuce;
  • După trei luni și până la jumătate de an, se dezvoltă treptat coordonarea creier-mâini-ochi și bebelușii își exersează simțul tactil;
  • Până la nouă luni cei mici învață deja să prindă cu putere jucăriile, să le pipăie, să le scuture și să le lovească;
  • De la nouă luni încolo și până la un an, bebelușii învață să facă diferențe și descoperă avantajul degetului mare, opozabil, pe care îl folosesc ca pe o pensetă pentru apucarea lucrurilor mici.

Din motivele enumerate mai sus, este nevoie să acordăm o atenție specială când alegem jucării bebeluși astfel încât ele să se potrivească cu cerințele impuse de fiecare etapă de dezvoltare în parte. De aceea, în lista următoare, am făcut o selecție de cinci jucării de la magazinul online Lavandiere cu jucării special create pentru bebeluși și cadouri handmade unicat.

#1 Jucărie agățătoare

Jucăria agățătoare pentru pătuț este un cadou ideal pentru un bebeluș de doar câteva luni. Chiar dacă nu se poate juca încă cu ea, agățând-o deasupra pătuțului, într-un loc unde bebelușul să o poată privi pe îndelete, jucăria agățătoare Lavandiere îi va dezvolta celui mic atenția. De asemenea, sub supravegherea unui adult, datorită texturii sale plăcute și a materialelor hipoalergenice, ea poate deveni o unealtă cu ajutorul căreia cel mic să-și dezvolte simțul tactil.

#2 Pernuță croșetată norișor

Pernuțele croșetate Lavandiere sunt create din materiale foarte atrăgătoare din punct de vedere cromatic și 100% sigure pentru copii. Dimensiunea unei astfel de pernuțe este de 16 x 27 de centimetri și reprezintă un cadou inspirat pentru un puiuț care are nevoie de un somn pașnic și odihnitor ca să se facă mare.

#3 Pernuță croșetată și păturică

Somnul este foarte important pentru cei mici așa că nu schimbăm încă subiectul și cea de-a treia idee de cadou este compusă tot dintr-o pernuță ca cea de mai sus, asortată cu o păturică moale.

#4 Set cadou de 3 jucării pentru bebeluși

Tot de la Lavandiere poți să cumperi și seturi cadou pentru bebeluși compuse dintr-o jucărie moale, o jucărie cu inel de lemn și un lănțișor pentru suzetă. Toate acestea sunt disponibile pe roz sau bleu, perfecte pentru o fetiță sau un băiețel care abia acum fac cunoștință cu lumea.

#5 Jucărie tricotată

Lavandiere îți oferă o gamă variată de jucării tricotate în formă de ursuleț, cucuvea sau păpușă. Ele sunt foarte atrăgătoare datorită culorilor vii și detaliilor pe care le au, dar și sigure deoarece cu excepția ochilor la unele modele, toate celelate părți sunt cusute. La fel ca toate celelalte jucării Lavandiere și acestea sunt confecționate din materiale care nu provoacă alergii.

Tu ce jucării cumperi pentru cei mici?

Alege Lavandiere și satisfacția este garantată!

Acordă o notă

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0